posdru signature

Şanse şi drepturi egale! – POSDRU/144/6.3/S/130458

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013

Investeşte în oameni!

Egalitatea de sanse si drepturi

 

Egalitatea între femei și bărbați reprezintă o valoare comună a Uniunii Europene și o condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creştere, ocupare a forţei de munca și coeziune socială.

 

Documentele care stabilesc obiectivele urmărite de UE sunt: Strategia de la Lisabona, Strategia Europeană de Ocupare, Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea, Pactul european pentru egalitate de şanse între femei și bărbaţi. 

 

Egalitatea este unul dintre drepturile înscrise în Carta Drepturilor Fundamentale ale omului şi constă în starea de a fi egal cu ceilalţi, sub aspectul tratamentului, drepturilor, şanselor şi statusului în societate. Dar egalitatea nu înseamnă însă similaritate, identitate, uniformitate, interschimbabilitate.

 

Conform sensului din dicţionar, egalitatea se referă la aspecte de natură cantitativă, în timp ce similaritatea abordează aspectele calitative. Aşadar egalitatea implică şanse egale, acelaşi nivel de responsabilitate, de competenţă, de libertate, aceleaşi drepturi, aceeaşi relevanţă a nevoilor şi aşteptărilor individuale şi de grup, fără să se refere însă la aceleaşi forme sau la acelaşi aspect, aceleaşi moduri de exteriorizare etc.

Chiar dacă sistemul legal de astăzi porneşte de la preceptul că „Toţi oamenii se nasc egali”, societatea umană nu oferă o situaţie ideală, în care toţi oamenii sunt consideraţi şi trataţi în mod egal. De exemplu, chiar dacă legea interzice discriminarea de orice fel şi proclamă egalitatea tuturor oamenilor, în realitate există limitări şi obstacole care împiedică exercitarea drepturilor în aceiaşi măsură de către toţi oamenii. Astfel, pentru a cuantifica nivelul de egalitate dintr-o organizaţie sau dintr-o comunitate, se operaţionalizează conceptul de discriminare, ca o încălcare a egalităţii, dintr-un motiv interzis de lege.

 

Egalitatea de gen nu are de-a face cu egalitatea de facto între femei şi bărbaţi, nici cu războiul dintre sexe, cu plasarea unui sex cu o treaptă deasupra celuilalt sau cu orice fel de clasificare sau departajare. Egalitatea de gen porneşte de la recunoaşterea existenţei diferenţelor între femei şi bărbaţi (ca şi a diferenţelor dintre femei sau a celor dintre bărbaţi, considerând că fiecare individ este unic în felul său) şi urmăreşte să asigure condiţiile ca fiecare fiinţă umană, indiferent de sexul avut la naştere, să fie liberă să-şi dezvolte propriile abilităţi şi să aibă dreptul să ia deciziile de viaţă pe care le doreşte, fără limitările auto-impuse sau externe determinate de stereotipurile de gen, rolurile de gen acceptate de societate sau prejudecăţile altor persoane sau grupuri.

 

De exemplu, deşi în SUA s-a determinat că o femeie poate ajunge doar la aprox. 52% din forţa pe care o are un bărbat în partea superioară a trunchiului, pentru egalitatea de şanse la angajare în ocupaţiile care necesită forţă fizică (militari, pompieri etc.) au fost stabilite baremuri de rezistenţă fizică diferite pentru femei şi bărbaţi, precum şi programe de pregătire speciale, care să permită femeilor să treacă testele fizice necesare.

 

În practică, egalitatea de gen se realizează prin lipsa de discriminare între genuri – indiferent că este vorba de viaţa personală, socială, economică, culturală, de familie sau de viaţa profesională, ceea ce înseamnă şanse egale, drepturi şi responsabilităţi cu valoare egală în societate şi pe piaţa muncii, vizibilitate egală în societate, acces egal la servicii, resurse şi beneficii, responsabilitatea şi participarea ambelor genuri în toate sferele activităţii umane.

 

Discriminarea apare însă oricum automat la nivel de gândire, prin folosirea neconştientizată a unor stereotipuri de gen, sau la nivel de comportament, prin acţiuni intenţionate sau nu, ce decurg adeseori din prejudecăţile pe care le purtăm cu noi. Din acest motiv, egalitatea de gen pe piaţa muncii trebuie asigurată prin politici, reguli, proceduri, reglementări etc. care să ducă la un tratament adecvat în cadrul relaţiilor de muncă.

 

Egalitatea de gen se poate evalua din mai multe perspective:

Drepturi egale şi egalitate în faţa legii pentru femei şi bărbaţi

 

Şanse egale

 

În realitate, în ciuda legilor, există încă o mulţime de bariere pe piaţa muncii, în special (dar nu numai) pentru femei, de natură socială, culturală, economică etc., care fac ca nu toate drepturile formale să fie respectate. Astfel, practicile curente trebuie să includă prevederi pentru asigurarea de şanse egale, astfel încât fiecare să poată face alegerile pe care le doreşte pentru propria viaţă, referitoare a educaţie, muncă, familie, servicii, politică sau în orice alt domeniu în care fiecare vrea să acţioneze.

 

De exemplu, un indicator uzual pentru a evalua şansele egale de gen este timpul liber şi modul de folosire a lui. Cum în majoritatea societăţilor umane rolurile de gen presupun că femeile preiau majoritatea sarcinilor casnice în gospodărie, este evident că ele vor avea mai puţin timp disponibil şi şanse mai mici la educaţie continuă, să se implice în politică sau să aibă acces egal la unele servicii sau venituri.

 

Valoare egală

 

Egalitatea de gen înseamnă a acorda valoare egală contribuţiilor femeilor şi bărbaţilor în familie, societate, mediul profesional, comunitate etc., chiar dacă acestea produc rezultate diverse şi implică sarcini diferite. De asemenea, interesele, aspiraţiile, nevoile şi priorităţile de gen – deşi diferite – nu trebuie judecate cu dublă măsură, ci trebuie să fie considerate de valoare egală. Totuşi, munca neplătită a femeilor în gospodărie nu este considerată de valoare egală cu munca aducătoare de venit financiar a bărbatului. Similar, o muncă intelectuală este considerată în mod tradiţional mai valoroasă decât munca fizică. Această inegalitate în perceperea valorii muncii, experienţelor şi implicării individuale în bunul mers al unei entităţi (fie ea familie, comunitate, organizaţie sau lumea – în general) produce segregare ocupaţională, discriminare, desconsiderare, riscuri economice etc.

 

Status şi venit egal

 

Egalitatea de gen implică recunoaşterea dreptului la un status egal în societate şi la venituri egale pentru muncă egală. Dar uneori piaţa muncii, chiar dacă din punct de vedere legal au fost eliminate barierele, nu permite accesul egal la anumite poziţii care să permită un status şi un venit egal pentru femei şi bărbaţi.

 

De exemplu, femeile constituie cea mai mare parte a angajaţilor cu normă redusă de lucru, ceea ce face ca şansele lor de promovare să fie minime, similar şanselor lor la un status egal cu bărbaţii pe piaţa muncii (cu decalajul de venit corespunzător).

 

Acţiune egală

 

Drepturile nu se primesc de la altcineva, ele sunt oficial statuate dar nu se respectă în practică decât dacă fiecare şi le apără în faţa celorlalţi. Egalitatea de gen implică de asemenea o atitudine egală în favoarea cunoaşterii şi apărării drepturilor proprii pe piaţa muncii.

 

Cum de la deziderat la realitate este întotdeauna o diferenţă, deşi legislaţia din România este aliniată la standardele din Uniunea Europeană, pe piaţa muncii există în continuare inegalităţi de gen (ocupaţiile considerate „feminine” sunt plătite mai slab, în posturile de conducere sunt mai mult bărbaţi etc.), datorate nu numai practicilor şi a metodelor tradiţionale de lucru şi de luare a deciziilor, cât şi nivelului redus al cerinţelor şi aşteptărilor actorilor de pe piaţa muncii. Astfel, chiar dacă egalitatea de gen este un aspect declarat esenţial, în continuare multe persoane îşi ignoră drepturile şi acceptă diverse forme de discriminare de gen, atât la locul de muncă, cât şi în familie şi în viaţa personală. Fetele şi băieţii, femeile şi bărbaţii, adesea influenţaţi de şcoală, de familie şi de colegi sau prieteni, aleg să pornească pe drumuri deja trasate şi stabilite de alţii înaintea lor, pe care le consideră ca fiind cele mai potrivite pentru rolul de gen pe care cred că trebuie să-l joace, neglijând astfel toate acele oportunităţi de formare şi de angajare pe care nu le consideră adecvate pentru rolul de gen asumat, ceea ce duce la alegeri ce nu sunt relevante pentru propriile lor dorinţe şi motivaţii şi la ignorarea discriminărilor de gen pe care astfel le întăresc prin alegerile şi comportamentele lor.

 

Potrivit datelor din ultimul raport privind egalitatea de gen publicat de UE (2013), deşi s-au redus decalajele referitoare la egalitatea de gen, progresele au fost destul de lente. Astfel, în medie în UE, femeile câştigă cu 16,4% mai puţin decât bărbaţii, doar 27% dintre parlamentari sunt femei. Conform tendinţelor de progres, în raport se estimează că ar mai fi nevoie de peste 70 de ani pentru a ajunge la egalitatea de gen în materie de salarizare şi de încă 20 ani pentru ca femeile să aibă o reprezentativitate de 40% în parlamentele naţionale.

 

În ceea ce priveşte România, în Indexul Egalităţii de Gen realizat de Institutul European pentru Egalitate de Gen în 2013, se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte egalitatea de gen, în toate ariile analizate.

 

Pentru a interveni şi a reduce decalajele existente, în 2014 apărut Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2014-2017, care prevede o serie de măsuri antidiscriminare, precum şi formarea în domeniul egalităţii pe criteriul de sex a membrilor Comisiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES), care are rolul de a asigura abordarea integratoare de gen la nivelul politicilor, strategiilor şi programelor naţionale.

 

Egalitatea de gen pe piaţa muncii implică mai multe direcţii de acţiune:

  • Remuneraţie egală pentru muncă egală, deşi în continuare există discriminare în acest domeniu
  • Acces egal la promovarea în funcţii de decizie
  • Nesegregarea de gen a pieţei muncii – în ocupaţii „feminine” şi ocupaţii „masculine”.

 

Seminar „Combaterea stereotipurilor de gen in mass media” - București